File de nuntă

Vă doriţi o nuntă perfectă. Căutaţi detalii care să vă pună evenimentul într-o lumină ieşită din comun. Vă doriţi ceva luxos, sclipitor, o nuntă ca-n poveşti sau pur şi simplu un eveniment lipsit de fiţe şi fast, în care să vă bucuraţi doar căldura celor dragi. Înainte de-a începe pregătirile puteţi vedea cum au făcut alţi miri şi alte mirese. Cum şi-au organizat propria nuntă şi cum a arătat totul. Cum au ales butonii, panglica de la buchet, floricica de pe invitaţie, verighetele, pantofii, mărturiile şi aşa mai departe. Pentru că, da, fiecare nimic contează. Contează dacă este făcut cu sufletul.

Dacă doriţi să vă inspiraţi sau pur şi simplu să vă delectaţi cu fotografii şi sugestii despre organizarea unei nunţi vă invit să intraţi aici. Tot pe acest site ne găsiţi şi pe noi.

Jurnal de nuntă (III)

SÂMBĂTĂ, 12 septembrie 2009

ZIUA NUNŢII

Ora 13.00
Aranjatul miresei. E deja târziu. La ora asta trebuia să ieşim pe uşă. Am depăşit cu vreo două ore programul stabilit iniţial. Ei, şi ce? E nunta noastră. Şi în definitiv programul îl putem face noi. Aşa că nu mă agit.

E timp destul pentru toate. Fifi aduce buchetele. De mireasă şi de naşă. Trandafiri. Albi. Şi roşii. Îmi plac.

Ora 15.00
Plecăm la şedinţa foto. Paul, Adi, Silviu. Doi fotografi profesionişti şi un operator la fel de bun. Trei oameni blânzi şi buni ca pâinea caldă. Naşii – Roxana şi Franco. Roxana, prietena mea dragă pe care Dumnezeu mi-a scos-o în cale, într-o delegaţie la mare acum nouă ani. Şi mirele.

Afară, soarele ne zâmbeşte. Nici frig, nici cald. Şi cel mai important, nu plouă. Prima oprire – centrul vechi. Ne destindem. Străduţa Hanul cu Tei ne aşteaptă. Pe noi.

Lumina e bună. Eu mă simt din ce în ce mai bine.

Ating rochia de lemnele vechi. O pată. Dar mie mi se pare distractiv. Mă simt în largul meu. Mă strâng sandalele. Intrăm într-un magazin de anchităţi. Ţac, ţac. Furăm câteva ipostaze pentru eternitate.

Ora 16.00

O luăm la pas pe străduţele înguste şi pline de praf. Încet, fără să ne grăbim. Doar e ziua nunţii noastre. Ne bucurăm de timp, de tot. Oprim la BNR. Poate ne poartă şi nouă noroc. Ţac, ţac repetăm o schemă din dansul repetat cu Florin, magicianul paşilor pe ritmul muzicii.

Ora 16.30

Adrian se retrage. Pentru a o ajuta pe Fifi. Ea e omul orchestră. Şi are grijă ca totul să fie aşa cum am visat. Îmi ia de pe umeri sarcini grele. Lumânările. Buchetele. Sala. Restaurantul. Lumina. Mă ţine la curent cu tot. Florile. Sunt. Şerveţele. Sunt. Lumânările – în aerul condiţionat, dat la maximum. Florile rezistă. Aşa că, nu-mi fac griji.

Rămânem în centrul vechi. Pe o străduţă, „Zilele Bucureştiului”. Avem recuzită, decoruri, tot. Inclusiv coloane antice pregătite pentru un spectacol. Mai tragem câteva cadre.

Unul dintre organizatorii evenimentului ne face o poză şi în câteva clipe, ne-o oferă cadou, pe hârtie.

Trec domni şi domniţe în costume medievale. Râdem, ne prostim. Alături, lumea mănâncă mici. Mă aşez la coadă şi facem altă fotografie.

Ora 17.30

E târziu aşa că decidem să rămânem în oraş. Nu mai e timp să ne întoarcem acasă şi să ajungem la timp la biserică. Aşa că decidem să ne aşteptăm invitaţii în faţa bisericii Curtea Veche. Cea mai veche din Bucureşti. Ne aşezăm liniştiţi la o terasă în pasajul care duce spre Calea Victoriei. Apă rece şi cafele. Mă descalţ. Râdem iar. Lumea se uită ca la urs. Eu sunt fericită.

Un telefon vechi cu cartelă. Mai tragem două cadre.

Ieşim din pasaj. O tânără de pe stradă îşi cere scuze şi mă întreabă dacă îi dau voie să meargă la toaletă. Fac ochii mari. Nu înţeleg, Ea repetă. Rugămintea. Apoi misterul se dezleagă.

Ne-a văzut la terasă şi a crezut că am închiriat pasajul. Că acolo ne facem nunta. Râdem iar. Primim urări de bine.

Ora 18.30
Se apropie ora ceremoniei religioase. Ajungem la biserică în maşina închiriată. Să ne ascundem, să ne ascundem! Mai e o mireasă. Să nu vezi mireasa! Eu nu cred în astea, dar mă supun. Măcar de atât să ţin şi eu cont dintre toate superstiţiile legate de nuntă. Stau cu spatele la nuntaşi iar cei dragi vin rând pe rând. Sărutări şi flori. Intrăm în curtea bisericii şi ne refugiem într-o capelă. Eu şi naşii. În faţă, icoana Sfântului Antonie cel Mare. Mă cuprind emoţiile. Mă duc lângă icoană, mulţumesc şi am ochii plini de lacrimi. Roxana, naşa mă încurajează: „Nico, sfântul de zâmbeşte. E bine!”.

Îmi vin în fire.

Ora 19.00
Emoţii din nou. Ajung prietenii mei dragi, din Ardeal (Alina, Dan, Georgia, Cristi, Alexandra, Cristi, Roveli), Găbiţa de la Piatra Neamţ, cele două Aline, fostele mele colege de facultate şi Adiţă, domnişoara de onoare într-o rochie demenţială. Găbiţa îmi face o surpriză. Îmi dă în dar cartea Oanei Pellea pe care culmea, intenţionam să mi-o cumpăr. În ea, o felicitare cu cuvinte calde. E greu să-i enumăr pe toţi. Mi-e teamă să nu uit pe cineva. Familia Olteanu. Inclusiv nenea Marius, care s-a întors de curând din Nigeria. Emoţii multe. Nuntaşii aşteaptă cuminţi în faţa bisericii. Din când în când arunc o privire pe geamul capelei. Atunci o văd pe draga mea Carolina. Ea se luptă cu viaţa într-un scaun cu rotile. Inima îmi bate tot mai puternic iar lacrimile nu le mai pot stăpâni. Pentru că ştiu cât de greu i-a fost să ajungă la biserică.Un băiat care cântă la strană mă vede că plâng şi crede că e din cauză că am văzut o altă mireasă. E o prostie asta, să ştiţi, îmi spune. Chestia asta cum miresele. Că poartă ghinion. Mă îmbărbătează. Zâmbesc.

Ora 19.15

A sosit momentul. Intrăm în biserică. Patru preoţi şi corul. Mă uit doar în faţă. În spate, deloc. Dar simt emoţia celor dragi. Oricum şi eu am emoţii toată slujba. Mă străduiesc să nu plâng. Îl ţin strâns de mână pe mire. Nu se spune degeaba că nunta e una dintre taine. M-am convins.

Discursul de sfârşit al preotului e presărat cu pilde.

Apoi felicitările. S-a lăsat întunericul. Câteva fotografii de grup. Gata. Toată lumea la maşini. Mă simt eliberată. Şi uşoară ca un fulg.

Fifi e la restaurant. Mă sună şi-mi spune că totul arată super.

La 20.55 ajungem la hotel. Exact cum ne-am propus.

Ora 21.00
Urcăm. Primim invitaţii. Sala străluceşte iar lumânările aprinse îi dau o scânteiere aparte. Oglinzile amplifică efectul. Deci nu toate visele sunt premonitorii. Nu s-au greşit nici culorile şi nici nu m-am trezit ca-n coşmar cu flori de plastic pe mese. Andra Petrescu, de la firma de decoraţiuni Amalt Decor nu m-a dezamăgit. A fost aşa cum mi-a lăsat impresia încă de la prima întâlnire, o profesionistă. Un om minunat care face totul cu pasiune.

Mi-a făcut şi o surpriză. Lumânările de pe masa noastră sunt decorate cu scorţişoară, câlţi şi felii de portocale uscate. Îmi plac mult. Sunt relaxată iar invitaţii sosesc rând pe rând. Surprize.

Domnul Nezir ne aduce cadou o cărămidă. S-o punem la temelia casei noastre.

Ora 22.00
Aştept cu nerăbdare primul dans. Mă tem că nu mai ştiu paşii, mişcările. Arunc o privire pe ultima repetiţie, înregistrată pe aparatul foto. Şi repet în gând mişcările.

Schimb pantofii. Intră în scenă sandalele din Argentina. Mult mai confortabile ca primele sandale. Cele făcute de trei ori.

Ora 22.30
Dansăm. Sincer, nu văd nimic în jur. Aud aplauze şi mă concentrez pe dans. Un, doi, trei, patru. Număr. Din fericire, Alex nu mă calcă pe picioare. Şi nici pe rochie.

Se dă startul la dans.

Schimb şi sandalele din Argentina cu sandalele de rezervă. Perechea numărul trei. Eu sunt fericită.Toată agitaţia s-a risipit. Aşa că dansez nebuneşte.

Fifi şi Blonda sub acoperire mă lasă fără mire destul de devreme. Telefoane. Negocieri. Fără succes. Dau tot ce îmi cer. Îl vreau înapoi.

Ora 2.40

Mire şi Lore îşi iau revanşa. Mă fură. Lore vrea să mergem în club. Eu nu vreau să lipsesc prea mult. Paul vine cu soluţia. Oprim la stadionul din apropiere. Se toarnă o reclamă publicitară la bere. Intrăm. Facem poze în tribune. Cineva îmi aruncă o minge. Lore negociază revenirea.Ce să cerem, ce să cerem? Ceva greu de găsit la ora asta – frişcă şi căpşuni. Sunt sigură. Nu mă mai recuperează nimeni! Lore oferă şi soluţia – magazinul din colţ. Alex ne anunţă că are plata – căpşuni îngheţate beton şi un tub de frişcă. Răpitoarele cedează.

Ora 3.20

Din nou la restaurant. Îi dedic lui Alex melodia pe care o fredonez de mică, din copilărie. Dansăm. Eu cânt.

Nu vreau ca visul să se termine aşa de repede. Aş vrea să ţină ca-n poveşti, trei zile şi trei nopţi.

Ora 4.30

Invitaţii se retrag. Realizez că am uitat să arunc buchetul. E prea târziu. Chestia cu luatul voalului nu am vrut eu s-o fac. Oricum nu am ţinut cont de tradiţii. Nu am plecat cu alai şi nici nu am vrut să aud vreo strigătură care să mă trimită cu gândul la înmormântare, nu la nuntă.

Ora 7.00

Doar noi doi, în camera de hotel. Cuvintele se opresc în mijlocul frazei. Aproape aţipesc în timp de vorbesc. Adormim buştean, îmbrăţişaţi. Şi fericiţi.

P.S. Nu ştiu cum sunt alte mirese dar pentru mine, ziua nunţii a fost cea mai fericită din viaţa mea. Poate pentru unii pare exagerat dar aşa a fost. Ştiu sigur că din ceruri am avut ajutor. Aşa am simţit. Şi toate au fost aranjate de o mână vrăjită. În aşa fel încât eu, MAMA MIRESELOR STRESATE să devin ŞEFA MIRESELOR FERICITE.

Mi-a fost teamă că grijile mă vor copleşi. Dar nu a fost aşa. Am simţit din plin evenimentul şi m-am bucurat de el. Chiar m-am distrat la nunta mea. Şi parcă totul a curs de la sine.

P.S. Fotografiile au fost realizate de Adi Popa (www.fotokolor.blogspot.com) și de Paul Diaconu.

Jurnal de nuntă (II)

VINERI, 11 septembrie 2009

Ora 7.00

Dimineaţă. Soarele străluceşte. Mesaj cald mire. Norii din suflet se topesc. Ne căsătorim civil!!!! Asta e sigur. Nu am timp să mă gândesc prea mult. Iuli soseşte cu geanta ei magică, plină de culori. Întins, buclat. Ochi pictaţi, mână vrăjită.

Sora mea dragă are grijă să nu mă supere nimic. Trei flori în păr şi parcă înfloresc. Culmea, sunt liniştită. Sau cel puţin aşa cred eu că sunt.

Ora 11.00

Ajungem la primărie. Cu Adi şi Fifi. Mama, tata, Doina, năşica, Ely, Adrian şi Mihai. În ochii tuturor simt emoţie. Vântul bate şi îmi flutură buclele. Mama lăcrimează.

Sosesc prieteni de suflet. Mă bucur pentru că sunt alături de noi. Intim. Ştiu că e doar o formalitate dar în faţa ofiţerului de stare civilă îmi dau lacrimile. Am senzaţia că, dacă deschid gura voi plânge trei ore cu sughiţuri. Aşa că spun un DA gâtuit.

Domnul Vorochievici adună, scade numerele destinelor noastre. Ne prezice ani fabuloşi.

Şedinţă foto în parc. Adrian are grijă de toate. Se joacă cu soarele, cu umbrele şi lumina. Ţac, ţac. Face aparatul. Şi culege emoţiile şi gesturile noastre de tandreţe. Nu e uitată nici marea familie care aşteaptă liniştită pe margine. Vântul s-a liniştit.

foto: Adi Popa www.fotokolor.blogspot.com

Ora 14.00

Masă, în familie. Lumea s-a destins. Ne bucurăm de poze. Uite, instantaneu cum mirele. Cu naşii. Cu invitaţii.

Ora 20.30

Spre seară. Ultimele pregătiri. Telefon hotel. Telefoane firmă de decoraţiuni. Nu, nu vreau să fie aduse florile la prima oră. Dacă se ofilesc? Să vedem sala. Nu e rău.Telefoane, telefoane. Şerveţele. Roşii. Strică aspectul. Cromatic. Apare şi managerul de evenimente. Ne explică cum e cu culorile. Eu le ştiu pe ale mele. Auriu e auriu. Deci, fără roşu. Mirele, fugă la magazin. Luat alte şerveţele. Nu sunt bune. Fifi – soluţie salvatoare. Rezolvă ea, mâine. Pus place carduri. Meniuri. Câteva poze. E târziu, e târziu. Nu mai pot vorbi. Iar oboseală.

Ora 22.30

Ajung acasă. Mirele fuge la hotel. Mă rog iar. E mult după miezul nopţii. Adorm. Nu visez nimic.

Jurnal de nuntă (I)

MARELE EVENIMENT. A fost mai mult decât mă aşteptam. Mult mai mult. A fost mult peste ceea ce am visat. A fost perfect. Cuvintele le găsesc greu. Pentru că emoţiile au fost multe. De la emoţiile negative, griji şi gânduri, până la surprize. Cele mai grele au fost zilele dinaintea nunţii. Ziua de joi. 10 septembrie. Adică ultima zi de celibat.

JOI, 10 septembrie 2009

Ora 18.00

Sunt stresată şi obosită. Am senzaţia că totul va fi un fiasco. Nu mai suport cuvântul nuntă. Nu vreau să mai fac nicio planificare, nicio listă. Nu vreau să mai ştiu de nimic.

Ora 20.00

Alex e cazat la hotel, invitaţii sună să anunţe că nu mai pot veni. Eu vreau să alerg la capătul pământului, să mă ascund într-o văgăună şi să nu mai ies niciodată de acolo.

Ora 21.00

Totul mă copleşeşte. Mă sună Ioana mea dragă, de departe. Din Scoţia. Ce să-i spun? Nu pot să fac altceva decât să plâng. Minute în şir la telefon. Telefonul sună mereu. Alţi prieteni buni. Toată lumea vrea să ştie cum se simte mireasa. Mireasa se simte neagră şi sfârşită.

Ora 22.30

Acasă. Noapte. Telefon mire. Supărare. Telefon mire. Împăcare. Telefon mire. Nervi din nou. Telefon mire noapte bună. Şi tot aşa. De vreo trei ori.

Ora 00.00

E miezul nopţii. Sunt agitată şi nu am somn. Mă tem că, dacă nu reuşesc să adorm mâine voi fi cu mintea tulbure. Aşa că, mă rog. Nu se poate să mă lase singură, tocmai acum. Sfântul Nicolae. Fecioara Maria. Şi îngerul meu păzitor. O rog şi pe bunica mea dacă poate, de acolo de sus, să ne vegheze.

Casc prelung. Clipe în şir. După o oră de rugăciune adorm în braţele sfinţilor. Ca un copil liniştit la sânul mamei sale. Ştiu că îmi sunt aproape. Iar asta îmi dă curaj.

Soluție antistres pentru momentul în care îți organizezi propria nuntă

Decorațiuni Amalt Decor

Reușita unui eveniment ține întotdeauna de detalii. Dacă vă pregătiți de nuntă poate că sunteți prea prinse de febra diverselor căutări, dar vă asigur că ținuta evenimentului vostru cade în proporție de 70 la sută pe umerii firmei de decorațiuni.

Am scris mai multe despre firma pe care am ales-o eu pe blogul lui Fifi.

Cum să-ți alegi geanta de ocazie potrivită

O invitație la un eveniment deosebit, cum ar fi o petrecere la birou, o nuntă, un cocktail, o cină romantică etc. poate fi o oportunitate de a străluci cu adevărat. Sigur te-ai gândit cu luni înainte la ce rochie sau ținută vei purta, la bijuteriile pe care le vei accesoriza. Chiar dacă stilul tău de zi cu zi este destul de obișnuit, acesta poate fi un moment oportun pentru a face alegerea perfectă din multitudinea de genți de ocazie de pe piață.

Mai jos găsești câteva sfaturi despre modul în care poți face o alegere corectă pentru geanta de ocazie.

1. Geanta de ocazie trebuie să se potrivească cu ținuta

Poți alege să porți o rochie de seară simplă sau cu aplicații strălucitoare. Un simț estetic foarte bun îți va dicta să alegi o poșetă de ocazie alcatuită din satin roșu, împreună cu rochie neagră clasică. Argintiul, auriul sau roșul te vor ajuta să accesorizezi o ținută alcatuită dintr-o non-culoare (alb sau negru).

sursa foto: www.dasha.ro

Pentru ținute colorate poți opta ca geanta de ocazie să fie foarte simplă: alb sau negru.

2. Materialul din care este confecționată geanta de ocazie trebuie să fie dintr-un material diferit de cel al rochiei

Fustele, rochiile și pantofii din piele ar da o notă de exagerare atunci când sunt accesorizate cu o poșeta din piele. La fel, dacă rochia este confecționată din satin, deși pe piață sunt nenumărate modele de poșete de ocazie alcătuite din satin lucios nu este potrivit să le îmbini. Poți alege orice alt tip de material, însă ai grijă la culori, acestea trebuie păstrate în tonuri complementare.

3. O geantă cu multe ornamente se accesorizează cu o ținută simplă dar elegantă

Gențile de ocazie sunt adesea puternic accesorizate prin aplicarea de paiete, cristale, mărgele etc. Acestea alcătuiesc un aspect plin de farmec și bun gust, însă doar dacă ai optat pentru o rochie simplă, diafană sau rochia neagră clasică.

4. Mărimea genții de ocazie este dictată de înălțimea și silueta ta

Dacă ești mică de înălțime, nu îți achiziționa genți de ocazie de dimensiuni mari și voluminoase. Este mult mai sigur să utilizezi gențile de ocazie micuțe, din satin sau cele metalice care sunt foarte elegante. Femeile înalte ar trebui să evite de asemenea, alegerea unor plicuri de ocazie foarte mici deoarece par nepotrivite.

5. O geantă de ocazie potrivită îmbină stilul cu utilitatea

Poșetele de ocazie sunt accesorii indispensabile atunci când participi la un eveniment special. În afară de faptul că-ți completează ținuta, ele ar trebui să îți păstreze în siguranță și la îndemână lucrurile utile pentru o femeie, cum ar fi rujul, pudra, actele, cheile și banii.

sursa foto: www.dasha.ro

Și încă ceva! Când asortezi geanta de ocazie ia în considerare și felul cum poate fi purtată: în mână, pe umăr sau peste umăr. Dacă ai o rochie lungă care necesită să o ridici când pășești pe scară de exemplu ți-ar fi util ca geanta să fie prevăzută cu o curelușă.

Rochia ideală pentru miresele mici de înălţime

Întotdeauna te-ai gândit la rochia de mireasă ideală, care să te avantajeze şi care să ascundă perfect chiar şi cea mai mică imperfecţiune?

Dacă una dintre cele mai mari temeri ale tale este că nu îţi vei găsi rochia de mireasă potrivită doar pentru că eşti mică de înălţime, greşeşti. Dacă alegi cu grijă, atenţie şi pricepere rochia îţi vei da seama că poţi purta orice tip de rochie care să atragă atenţia în partea de sus a decolteului şi care să îţi alungească silueta.

Rochia de mireasă în formă de A

Este una din rochiile cele mai apreciate de mirese pentru că avantajează orice tip de siluetă. Pentru a crea impresia de alungire a siluetei, optează pentru un decolteu în formă de bărcuţă. Vei atrage astfel atenţia, în partea de sus a corpului, evidenţiind bustul şi umerii.

sursa foto: www.karena.ro

Rochia de mireasă de inspiraţie grecească

Această rochie de mireasă pune în evidenţă formele oricărei femei într-un mod extrem de simplu, fiind întotdeauna o opţiune inedită, elegantă şi rafinată.

Rochia de mireasă în stil grecesc este perfectă pentru domnişoarele care îşi doresc să arate puţin mai înalte şi mai suple, conferindu-le o atitudine extrem de elegantă, cu o croială simplă.

Rochia de mireasă stil sirenă

Este una din rochiile care marchează cel mai bine aspectul de clepsidră al corpului, la care visează orice femeie. Chiar dacă eşti micuţă, această rochie te va avantaja perfect dacă ai o talie bine conturată, iar dacă optezi pentru un model cu guler pe gât, efectul de alungire a siluetei este asigurat.

sursa foto: www.karena.ro

Rochia de mireasă cu decolteu in V

Acest tip de rochie creează impresia unui gât mai lung şi atrage atenţia în partea superioară a corpului, alungind optic silueta. Dacă eşti mică de înălţime, nu combina decolteul în V cu o fustă amplă. Optează mai bine, pentru modele drepte şi simple.

sursa foto: www.karena.ro

Rochia de mireasă cu corset

Dacă alegi un model de rochie de mireasă cu corset vei atrage cu siguranţă atenţia, în partea superioară a corpului, acesta modelând perfect talia şi bustul. Aşa cum am spus şi în cazul rochiilor cu decolteu in V evită o fustă prea amplă.

Rochia de mireasă stil empire

Acest tip de rochie se potriveşte perfect unei mirese mignone care nu are însă, o siluetă foarte bine conturată, creând impresia unui trup subţirel, prin accentuarea formelor care într-adevar contează.

Mici trucuri

Optează pentru lungime în defavoarea volumului.

Opreşte-te la o rochie cu mâneci lungi şi drepte. Pune accent pe partea superioară a corpului, alege dantele; vei creea în acest fel iluzia unei siluete mai alungite.

Optează pentru materiale moi şi transparente ca sifonul sau crepul, materiale care cad uşor pe corp.

Rochii de mireasă pe care trebuie să le eviţi

Evită fustele voluminoase - cu cât este mai amplă fusta, atât vei părea mai scundă.

Evită materialele grele şi elaborate precum brocartul sau alt tip de material, prea încărcat.

Creează linii verticale pe care ai grijă să nu le întrerupi cu curele late ori panglici diverse.

Evită rochiile cu mâneci bufante sau umeri proeminenţi.

Primul an

A trecut un an. Un an frumos. Un an plin. Rotund, ca un măr roșu. Un an în care am trăit intens. În care zilele au gonit unele după altele. Și noi după ele. Uneori mai mult am alergat. Alteori ne-am luat revanșa și am mușcat din zilele noastre.

Toată viața m-am întrebat dacă actul căsătoriei schimbă ceva. Și eram ferm convinsă că o hârtie nu schimbă nimic.

Dacă m-ar întreba cineva acum aș spune însă că schimbă multe. Și nu schimbă hârtia. Schimbă legământul sau poate jurământul făcut în fața lui Dumnezeu. E ceva tainic care consolidează o relație. E fundația pe care se clădește totul. E misterul care leagă doi oameni, două jumătăți. Din doi îi face, unul.

Povestea noastră pe alte site-uri

Miresele sunt uneori nu doar nebune ci și un pic disperate. Disperate că nu-și găsesc rochia potrivită, pantofii potriviți, disperate că li s-a stricat manichiura, că localul găsit este prea mare sau prea mic, că mirele este prea nepăsător sau prea zgârcit, sau dimpotrivă prea pretențios și așa mai departe... Cele care vor să găsească câteva soluții care să le ușureze drumul spre altar pot face o vizită pe www.miresedisperate.ro

Pe același site găsiți și povestea nunții noastre aici.

SANDALE DE MIREASĂ

21 MARTIE 2009

Un strop de bucurie s-a strecurat în culcuşul năucit al haosului. O bucurie simplă, femeiască.

Sandale. Două. De mireasă. Făcute să încalţe exact piciorul meu. Tălpile mele. După căutările haotice prin magazine şi stările acute de leşin, glicemia şi-a revenit brusc.

Sandale. Două la număr. Asortate aproximativ şi din memorie la culorile rochiei de mireasă. Făcute la comandă. Cu toc nici prea înalt, nici prea mic. Nici prea cui, nici prea butucănos. Aşa cum îmi place mie. Aşa cum pot eu să port. Pentru că, din nefericire nu fac parte din categoria femeilor care s-au născut pe tocuri. Nu. Eu sunt din categoria, încălţări comode.

Cadoul îl ridic săptămâna viitoare. Sper să-mi vină turnat. Aşa cum

l-am construit azi, bucată cu bucată. Până atunci privesc încântată mostrele de material. Le aşez ca într-un puzzle şi le privesc minute în şir, prostită. În lumină sau în umbră. Sunt încântată.

28 MARTIE 2009

Am aşteptat ziua de astăzi. În fiecare zi a săptămânii care a trecut. Am aşteptat-o pentru că azi trebuia să-mi ridic sandalele. ACELE SANDALE.

Am aşteptat pentru că m-am săturat să mă uit chiorâş la bucăţelele acelea de piele, crem şi auriu încercând să îmi închipui cum va arăta totul în final.

După zilele de aşteptare azi dimineaţă m-am trezit "nicicum". Adică nu aveam niciun sentiment. Oricum îmi scăzuse entuziasmul. Şi NU MĂ VEDEAM ÎNCĂLŢATĂ CU ELE. Am uitat să vă spun că eu dacă nu pot vedea cu ochii minţii ceva, înseamnă că lucrul acela nu se va întâmpla. Lucru acesta e valabil atunci când trebuie să plec într-o călătorie, când urmează să fac o schimbare etc.

Aşadar nu mă vedeam încălţată cu ELE. E drept, un singur lucru

mi-am amintit când m-am trezit. Că eram încălţată cu ceva CARE MĂ STRÂNGEA. La degetele mici. Şi tot apăsam cu mâna locul acela.

Oricum nu am dat prea mare importanţă visului.

Aseară, fata cu sandalele mi-a telefonat. Că pot să le ridic azi. În definitiv totul era ok, de ce

mi-aş fi făcut griji? Chiar am apreciat gestul. Asta pentru că în ultimul timp mă surprinde cam tot ceea ce ar trebui să fie normal - oamenii punctuali, corecţi care ştiu să îşi respecte cuvântul dat şi contractul parafat.

Când am ajuns la locul cu pricina sandalele erau mai ascuţite decât cele pe care le comandasem. Am zis să nu intru în panică. Poate merg şi aşa. Dar piciorul nu intra. Şi când a intrat degetele s-au călărit unele pe altele şi au început să ţipe. Culmea e că în rest, sandalele îmi erau mari. Şi bretelele erau mai late decât le-am gândit iniţial.

Am fost foarte calmă. Şi eu m-am mirat cât de calmă am putut să fiu. Sandaua a fost pusă pe calapod din nou. Dar tot mă strângea în faţă şi tot îmi ieşea din picior.

Până la urmă designer-ul a decis să îmi facă altele. Şi am răsuflat uşurată. Am fost calmă şi m-am purtat frumos. Poate pentru că mie chiar îmi place de fata cu pantofii. În atelierul ei parcă eşti Alice în Ţara Minunilor. Totul e aşa de colorat că ai vrea o mie de pantofiori. Dar trebuie să recunosc că azi am fost un pic tristă.

Totuşi încă stau calmă şi sper că sâmbăta viitoare voi avea SANDALELE. ACELE SANDALE. Pe care mi le-am dorit.

După acest episod mi-am alungat un pic din amărăciune la shopping. Am găsit un accesoriu bestial. Tot pentru ŢINUTA MINUNE.

11 APRILIE 2009

Pentru cei care nu sunt la curent ACELE SANDALE au fost făcute greşit şi a doua oară.

E adevărat că doamna designer sau cum să o numesc s-a oferit să le facă din nou dar nu am mai fost eu de acord. Am considerat că dacă de două ori le-a făcut greşit nu am motive să sper că a treia oară vor ieşi ca turnate. Acum regret că nu am acceptat să le refacă.

Aşa că am decis să mai retuşeze o bretea şi cu asta basta. E drept a greşit puţin şi culoarea dar am trecut şi peste asta, în definitiv rochia e lungă şi doar un artist poate să vadă diferenţele de nuanţă.

La ultima probă, la naiba oare a câta, cred că a patra, doamna designer nu s-a prezentat. L-a lăsat pe nenea Vasile, un bărbat mic şi bruneţel să suporte toanele miresei nebune, adică eu.

Nenea Vasile a făcut conştiincios vreo două drumuri în atelier, cică le-a mai lărgit puţin şi gata!

Mireasa, adică eu, a cedat. Oricum mă grăbeam să ajung la muncă. Şi oricum vinovatul principal nu era de faţă, ce mai puteam face? Am luat sandalele aşa cum erau. Doar că starea aceea de euforie din momentul în care am dat comanda s-a dus pe apa sâmbetei.

Ca să fie limpede, sandalele astea îmi plac. Îmi place modelul, că doar de aia l-am ales. Şi îmi plac şi culorile chiar şi cu mica diferenţă de ton.

Numai că în lumina dimineţii lucrurile stau BAD, BAD, BAD. Sandalele mă strâng ca dracu. Nu pot sta încălţată cu ele.

Să le duc înapoi e deplasat. Nu îmi surâde nici ideea de-a o lua de la capăt cu căutările şi de-a umbla iar la portofel.

Aşa că, deocamdată mă maltratez. Le-am dat cu spirt şi stau încălţată în ele.

Am verificat şi care sunt alternativele - sandalele de pe stocul din dulap. Există două variante de criză, dar niciuna nu îmi face totuşi cu ochiul.

Încă analizez posibilităţile. Poate mai dau totuşi o tură prin magazine. Ştie cineva vreo soluţie?

PS. Pentru cine are impresia că sunt o mireasă isterică vreau să fac o precizare: nu sunt, doar par :)))))

23 APRILIE 2009

Pentru cei care sunt deja în temă cu subiectul am intrat într-un nou capitol al subiectului SANDALE.

Am sunat-o pe doamna designer pentru a stabili o nouă întâlnire pentru că aşa cum spuneam am realizat că în momentul în care sunt încălţată cu ele degetele îmi îngheaţă de la strânsoare şi e limpede că nu pot să le port.

M-am gândit să optez pentru varianta amiabilă, dar asta numai pentru că la prima vedere femeia mi-a făcut o impresie bună.

Am aşteptat să treacă sărbătorile iar marţi am sunat-o. Nu mi-a răspuns la telefon. Pentru că e simplu, ŞTIA CINE SUNT şi nu avea nici un interes să răspundă aşa cum o făcea când eram în faza - dat comanda.

Dar eu am insistat aşa micuţă şi delicată cum sunt şi am sunat astăzi din nou, de pe celălalt număr de telefon, pe care doamna designer nu îl avea în agendă.

Şi SURPRIZĂ, doamna m-a sunat înapoi. A început cu urări drăguţe dar i-am spus repede cine sunt ca să nu se piardă în formalităţi. Recunosc că a fost blândă şi mi-a zis că îmi face sandalele din nou.

A TREIA OARĂ. Aşa că luni mă postez din nou la atelier. Sincer sunt deja obişnuită, cunosc drumul doar e a cincea oară când merg acolo.

Acum am o singură problemă - weekend-ul următor merg la Sibiu la probă pentru rochia de mireasă şi doamna designer

mi-a zis că vrea să finalizeze rochiţa şi am nevoie de sandale pentru a stabili lungimea exactă a rochiei.

Credeţi că e posibil ca a treia pereche de sandale să fie perfectă? Şi să fie gata în doar trei zile? Şi să nu o iau de la capăt cu retuşurile? Oricum promit că dacă nici încercarea asta nu dă roade renunţ. La ele. Adică o iau de la capăt cu căutările.

20 MAI 2009

Ca să închei capitolul.

A treia pereche. Al 8-lea drum. Le-am luat azi. Sunt mai ok ca a doua pereche. Şi mult mai ok ca prima. Mă strâng puţin într-o parte dar bănuiesc că e normal. Şi DA, au greşit şi a treia oară materialul. DAAAAAA. Nu e albul acela uşor sidef. Pe care l-am ales tocmai pentru că e vorba de o ocazie. Am primit la schimb un alb crem mat. Rochia e bej, dar ce mai contează?

NU, nu sunt supărată! Nu mai sunt. M-am călit. Gata. Le-am luat. Şi gata.

Pentru dumneavoastră doamnelor. Viitoare doamne şi nu numai.

Dacă tot am căutat m-am gândit să fac o selecţie a site-urilor de unde poţi să comanzi pantofi şi sandale de mireasă. Asta dacă vreţi să faceţi greşeala pe care am făcut-o eu. Sfatul meu e să le luaţi direct din magazin. Dacă totuşi nu găsiţi ceea ce vă doriţi vă ofer câteva sugestii.

Aşadar:

www.zappata.ro/

E un site cu pantofi care se fac la Sibiu. Mie mi-au plăcut tare mult. Mai ales sandalele alea verzulii. (model Rosanna verzi).

Desigur nu pentru rochia de mireasă. Ci pentru cea de cununie. Oricum au modele destul de drăguţe. Iar dacă sunteţi din Ardeal pantofii Zappata sunt o variantă destul de bună. Decenţi mi s-au părut şi pantofiorii aceia ivorie, asta dacă aveţi o rochiţă într-un ton pe măsură.


Accesibili ca preţ mi se par pantofii de pe site-ul:http://www.comenzipantofi.ro/ Au şi magazin pe strada Smârdan din Bucureşti iar pantofii sunt gata în 2, 3 zile. Comenzile se pot da direct la magazin, prin e-mail sau telefonic. Eu mi-am ales de aici un model pentru rochia de cununie.


E drept că am ales pantofii cam înalţi şi am făcut greşeala să aleg un model cu baretă la spate care nu mă avantajează pentru că baretele îmi cad în momentul în care merg (pentru că nu am călcâie bombate cum ar fi normal, ci drepte) dar voi sunteţi cu siguranţă mai norocoase. Oricum eu am fost mulţumită de rapiditate. Şi de preţ. Aşa că recomand firma cu încredere. Fac şi pantofi de mireasă. Iar materialele, pielea şi alte detalii le puteţi alege voi.

Am văzut modele drăguţe şi la http://www.smilingshoes.com/. Nu i-am încercat dar am o prietenă care îşi face pantofi de acolo şi ea are numai cuvinte de laudă despre creatoare.

Am descoperit de curând http://www.passionshoes.ro/. Sunt pantofi de dans care se fac în Argentina. Şi cred că sunt ideali pentru miresele care vor să danseze. O noapte întreagă. Care nu prea sunt obişnuite să stea pe tocuri. Adică aşa ca mine. Sincer mă încântă vreo două modele de sandale, aşa ca de rezervă. De fapt, fie vorba între noi, eu mi-am luat nişte sandale de rezervă pentru noaptea magică numai că inima mea mai speră aşa un pic la sandaua aia în care piciorul dansează singur, nimic nu îl strânge, nimic nu ţipă, nici o baretă nu se înfige animalic în pielea moale şi catifelată, totul e ca o atingere caldă a unei ploi de vară.

După îndelungi deliberări m-am decis să nu precizez firma la care mi-am făcut eu sandalele de mireasă. Pentru că, orice aş scrie ar fi de fapt o contra reclamă în contextul articolelor precedente pe marginea subiectului. Prefer să pornesc de la premisa că am fost eu prea dificilă, picioarele mele prea năbădăioase şi creatoarea prea aiurită dar în definitiv un om cu inimă bună.

Vă doresc succes la căutări.

17 AUGUST 2009

Cred că trăiesc într-o conspiraţie. Nu-mi e dat să port pantofi făcuţi pe comandă. Sau cel puţin asta cred după ce:

1. Mi-am comandat sandalele de mireasă. Le-am făcut de trei ori. Am schimbat vreo cinci modele. Am făcut opt drumuri. O dată mi-au ieşit prea mari. O dată prea mici. De două ori s-au greşit nuanţele. Doamna designer mi-a spus să dau şi eu pentru ea un acatist la biserică. Că poate ies aşa. Adevărul e că mă săturasem. Vroiam să le văd o dată gata. Că se transformaseră într-un laitmotiv al existenţei mele. Am optat până la urmă pentru un model destul de banal, clasic pe care puteam să-l găsesc şi în magazin. Şi la care desigur, pielea sidef aleasă a fost înlocuită din greşeală cu alta, mată, un alb unt, simplu. Şi oricum perechea finală mă strânge puţin. În fine.

2. Mi-am comandat sandale pentru cununia civilă. La altă firmă. La un preţ mai bun. Au ieşit frumoase, nimic de spus dar mai întâi le-am testat la un botez şi am realizat că bareta din spate îmi cade mereu din picior iar eu mă aplec cam după fiecare pas să o ridic.

3. Am modificat sandalele pentru cununia civilă şi am înlocuit o parte din bareta din spate cu elastic. Chiar şi aşa, bareta alunecă deci prea multe schimbări nu sunt. Noroc că la starea civilă totul se desfăşoară repede DA, DA de ambele părţi şi gata!!!!

4. Pentru că era evident că sandalele de la punctul 1 nu sunt de cursă lungă am decis să-mi comand nişte pantofiori de rezervă. După îndelungi căutări am găsit sandalele ideale. Sunt făcute în Argentina şi importate de o firmă românească. Ca să fie totul gata din timp am dat comanda la începutul lunii iulie. Am fost şi la firmă ca să probez, să fiu sigură că măsurile se potrivesc adică 37 înseamnă 37 şi aşa mai departe. Mi s-a spus că în trei săptămâni sosesc. După trei săptămâni am sunat la firmă şi mi s-a spus că ăăăă.....de fapt au uitat să mă anunţe că firma din Argentina nu mai are nu ştiu ce material necesar pentru săndăluţe. După alte câteva zile am răsuflat uşurată când am aflat că firma din Argentina a găsit materialul cu pricina (în definitiv cred că era vorba de vreo 20 de cm) şi că sandalele le voi primi pe 15 august.

Pe 14 august am primit telefon de la mama domnişoarei care se ocupă de firma cu pricina şi sâmbătă m-am prezentat să le ridic. Am uitat să spun că săndăluţele astea păreau ideale, cu piele întoarsă pe interior, cu talpă făcută special pentru dans şi aşa mai departe...

Aşa. Am ajuns la firma cu pricina. Şi când colo, ce să vezi? Nu se ştie din ce motiv SANDALELE MELE erau mărimea 36. Asta în condiţiile în care eu port 37. Sincer m-a pornit plânsul mai ales când mama domnişoarei mi-a explicat că poate totuşi se lasă!!! Doamne, oare de câte ori am auzit asta în ultimele luni? Ce să se lase când mie nici sângele nu-mi mai circula prin picior????

Domnişoara care face propriu zis comenzi este plecată şi se întoarce pe 1 septembrie. Este puţin probabil ca în mai puţin de două săptămâni să-mi ajungă alte sandale. Şi sincer dacă nu am reuşit să le am în două luni, de ce aş reuşi în două săptămâni?

Aşa că în acest moment caut sandale de mireasă de rezervă. De dans. Fac rabat la model. Caut comoditate.

Nu mai am foarte mult timp la dispoziţie...

Aşa că...are cineva vreo sugestie?????

20 AUGUST 2009

Am comis-o! Sau cum să spun? Dacă prima şi a doua achiziţie de sandale la comandă ţi-au scos peri albi de ce să nu începi un nou capitol numit "cumpărături online"??

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu una, n-am stat nicio clipă pe gânduri. După câteva zile de aşteptare ieri, pe înserat am primit în sfârşit un semn de viaţă de la firma de pantofi din Argentina. UN MAIL. În care scria negru pe alb, că TOTUL ESTE POSIBIL. Că pentru o "bride" sandalele pot ajunge de la mii de kilometri distanţă, chiar şi în 5 zile. 5 zile desigur, după ce se face plata.

Am simţit aşa, un val de bucurie. Îmi venea să sar în sus. Mirele dormea sus dar nu m-am putut abţine: l-am trezit să-i dau vestea. Sincer el chiar s-a bucurat. Acum nu ştiu dacă s-a bucurat pentru că era sigur că a scăpat de câteva drumuri pe la magazine sau de corvoada şi de emoţiile unei potenţiale noi comenzi de sandale care îmi dădea deja târcoale. (Pentru că am găsit ceva care mi-a făcut cu ochiul pe site-ul www.belpaso.ro)

Oricum după ce am primit mailul m-am gândit că trebuie să risc. Sincer, până la nuntă mai sunt mai bine de trei săptămâni. Sandalele au timp să ajungă! Banii i-am trimis la prima oră cu Western Union. Acum tot ce mai aştept e un semn de la firma din Argentina. O confirmare că mi-au primit banii şi că sandalele sunt deja pe drum.

Se explică de ce am verificat astăzi mailul de nu ştiu câte ori. Încă nu am primit niciun răspuns. Dar mă gândesc că şi primul semn l-au dat cu întârziere, aşa că...

Un lucru este clar, dacă nici sandalele astea nu ajung la timp, sau se întâmplă din nou ceva şi îmi sunt mici, mari, largi etc altele de rezervă nu-mi mai cumpăr. Nu ştiu. Voi folosi alte sandale pe care le am deja, voi dansa desculţă sau mă voi maltrata în prima pereche de sandale de mireasă. Cele care mă cam strâng.

Nu ştiu. Oricum ideea că le voi avea pe cele pe care mi le-am dorit m-a însufleţit. M-am gândit că poate totuşi, cineva acolo sus mă iubeşte. Oricum uneori apreciezi mai mult lucrurile obţinute cu mai mult efort.

Ştiu. Vorbim doar de nişte banale sandale. Dar cine iubeşte pantofii poate că mă înţelege.