miercuri, 9 martie 2011

Jurnal de nuntă (II)

VINERI, 11 septembrie 2009

Ora 7.00
Dimineaţă. Soarele străluceşte. Mesaj cald mire. Norii din suflet se topesc. Ne căsătorim civil!!!! Asta e sigur. Nu am timp să mă gândesc prea mult. Iuli soseşte cu geanta ei magică, plină de culori. Întins, buclat. Ochi pictaţi, mână vrăjită.


Sora mea dragă are grijă să nu mă supere nimic. Trei flori în păr şi parcă înfloresc. Culmea, sunt liniştită. Sau cel puţin aşa cred eu că sunt.

Ora 11.00
Ajungem la primărie. Cu Adi şi Fifi. Mama, tata, Doina, năşica, Ely, Adrian şi Mihai. În ochii tuturor simt emoţie. Vântul bate şi îmi flutură buclele. Mama lăcrimează.


Sosesc prieteni de suflet. Mă bucur pentru că sunt alături de noi. Intim. Ştiu că e doar o formalitate dar în faţa ofiţerului de stare civilă îmi dau lacrimile. Am senzaţia că, dacă deschid gura voi plânge trei ore cu sughiţuri. Aşa că spun un DA gâtuit.

Domnul Vorochievici adună, scade numerele destinelor noastre. Ne prezice ani fabuloşi.


Şedinţă foto în parc. Adrian are grijă de toate. Se joacă cu soarele, cu umbrele şi lumina. Ţac, ţac. Face aparatul. Şi culege emoţiile şi gesturile noastre de tandreţe. Nu e uitată nici marea familie care aşteaptă liniştită pe margine. Vântul s-a liniştit.

foto: Adi Popa www.fotokolor.blogspot.com

Ora 14.00
Masă, în familie. Lumea s-a destins. Ne bucurăm de poze. Uite, instantaneu cum mirele. Cu naşii. Cu invitaţii.

Ora 20.30
Spre seară. Ultimele pregătiri. Telefon hotel. Telefoane firmă de decoraţiuni. Nu, nu vreau să fie aduse florile la prima oră. Dacă se ofilesc? Să vedem sala. Nu e rău.Telefoane, telefoane. Şerveţele. Roşii. Strică aspectul. Cromatic. Apare şi managerul de evenimente. Ne explică cum e cu culorile. Eu le ştiu pe ale mele. Auriu e auriu. Deci, fără roşu. Mirele, fugă la magazin. Luat alte şerveţele. Nu sunt bune. Fifi – soluţie salvatoare. Rezolvă ea, mâine. Pus place carduri. Meniuri. Câteva poze. E târziu, e târziu. Nu mai pot vorbi. Iar oboseală.

Ora 22.30
Ajung acasă. Mirele fuge la hotel. Mă rog iar. E mult după miezul nopţii. Adorm. Nu visez nimic.

2 comentarii:

  1. Interesante articolele despre nunta...anul viitor fac si eu nunta si sti cat este de greu sa pregatesti tot ..O sa tot citesc..

    RăspundețiȘtergere