Jurnal de nuntă (I)

MARELE EVENIMENT. A fost mai mult decât mă aşteptam. Mult mai mult. A fost mult peste ceea ce am visat. A fost perfect. Cuvintele le găsesc greu. Pentru că emoţiile au fost multe. De la emoţiile negative, griji şi gânduri, până la surprize. Cele mai grele au fost zilele dinaintea nunţii. Ziua de joi. 10 septembrie. Adică ultima zi de celibat.

JOI, 10 septembrie 2009

Ora 18.00

Sunt stresată şi obosită. Am senzaţia că totul va fi un fiasco. Nu mai suport cuvântul nuntă. Nu vreau să mai fac nicio planificare, nicio listă. Nu vreau să mai ştiu de nimic.

Ora 20.00

Alex e cazat la hotel, invitaţii sună să anunţe că nu mai pot veni. Eu vreau să alerg la capătul pământului, să mă ascund într-o văgăună şi să nu mai ies niciodată de acolo.

Ora 21.00

Totul mă copleşeşte. Mă sună Ioana mea dragă, de departe. Din Scoţia. Ce să-i spun? Nu pot să fac altceva decât să plâng. Minute în şir la telefon. Telefonul sună mereu. Alţi prieteni buni. Toată lumea vrea să ştie cum se simte mireasa. Mireasa se simte neagră şi sfârşită.

Ora 22.30

Acasă. Noapte. Telefon mire. Supărare. Telefon mire. Împăcare. Telefon mire. Nervi din nou. Telefon mire noapte bună. Şi tot aşa. De vreo trei ori.

Ora 00.00

E miezul nopţii. Sunt agitată şi nu am somn. Mă tem că, dacă nu reuşesc să adorm mâine voi fi cu mintea tulbure. Aşa că, mă rog. Nu se poate să mă lase singură, tocmai acum. Sfântul Nicolae. Fecioara Maria. Şi îngerul meu păzitor. O rog şi pe bunica mea dacă poate, de acolo de sus, să ne vegheze.

Casc prelung. Clipe în şir. După o oră de rugăciune adorm în braţele sfinţilor. Ca un copil liniştit la sânul mamei sale. Ştiu că îmi sunt aproape. Iar asta îmi dă curaj.